Sunt obosit. De aceasta data nu sunt obosit psihic cat sunt obosit fizic. Am avut un weekkend aproape plin, in compania unor persoane care imi plac foarte mult. Vineri seara de la un suc am ajuns la Oltenita unde am fumat o tigara pe malul dunarii . Compania a fost foarte placuta si m-am simtit foarte bine. Nu a fost ideea mea dar a fost o idee foarte buna. Multumesc. Ne-am intors prin Calarasi, oras la marginea caruia ne-am oprit pentru a cumpara un suc si pentru a fuma o tigara Am taiat-o spre autostrada si ne-am intors in Bucuresti dupa miezul noptii. Data viitoare mergem in alta parte.Aleg eu. Sambata am dormit aproape toata ziua . Am iesit seara in clubul in care ma intalnesc de obicei cu prietenii dar m-am plictisit destul de repede. Ieri, vorbind cu cineva pe messenger m-am gandit sa ies din casa. Am rugat-o sa ma sune cand poate vorbi si i-am facut o propunere : Vulcanii noroiosi. M-am urcat in masina si am plecat sa o iau din celalalt capat al bucurestiului. Am pornit spre Buzau si in mai putin de doua ore ajunsesem la destinatie. M-am simtit foarte bine, a fost relaxant si distractiv. Am facut cateva sute de poze din care am pastrat cateva zeci... Am mancat ceva la terasa de vis-a-vis si am pornit la deum spre casa. Am avut parte de un apus foarte frumos la intoarcere. Acum... sunt obosit. As vrea sa pot dormi dar sunt la birou si din pacate nu se poate.
Ziua de azi a inceput cu ceea ce americanii ar denumi "Adrenaline rush". Exceptand faptul ca a incercat unu' cu un Passat sa ma omoare, pot spune ca drumul spre birou a fost deosebit de frumos. Nu m-am mai intalnit cu vesnicul excavatorist, drumul a fost liber (pe contrasens, desigur) , pe centura s-a circulat foarte civilizat si parcarea din fata firmei era aproape goala. Credeam ca voi intarzia dar nu a fost asa. Am plecat mai tarziu de acasa si, totusi, am ajuns la timp. Am simtit cum totul se leaga, depasirile au fost facute aproape artistic, in viraje eram intotdeauna in treapta corecta si ceilalti participanti se dadeau din calea mea gandind, probabil, ca nu ar trebui sa imi lungeasca prea mult drumul spre lumea cealalta. De fapt, si eu cand vad cate un nebun ca mine ii fac loc sa ma depaseasca pentru ca, daca nu ma grabesc, nu inseamna ca nici ceilalti nu se grabesc. Ajungand in apropierea firmei la care lucrez am prins o fereastra intre doua grupuri e masini ce veneau din sensul opus si nu am atins frana pana in parcare. Totul a mers ca uns. Ziua a inceput cu o doza binemeritata de adrenalina si a continuat la fel de bine. Ma simt bine. Plec spre casa. Zambesc.
Tu ?
Imi place foarte mult sa observ oamenii din jurul meu. Imi place si mai mult sa-i ascult in conversatiile lor cu alti oameni. Imi plac oamenii frumosi. Exista zile in care vad pe strada numai oameni frumosi. Acelea sunt zilele bune. Imi place soarele. Cu toate ca urasc lumina, soarele reuseste sa mai puna cate un zambet pe fetele oamenilor. Acei oameni devin frumosi. De obicei , zilele mele incep bine. Incep cu oameni frumosi, oameni cre zambesc. Din pacate reusesc anumiti colegi de munca sa imi strice acele zile. Si totusi, mai exista si colegi care fac acele zile suportabile. Intotdeauna sunt oamenii care imi zambesc. Unii imi zambesc pentru ca-i ajut sau pentru ca le repar calculatoarele, altii imi zambesc pentru ca ma vad, iar unii.... sunt acei oameni care zambesc fals doar ca sa nu imi dau seama cat de mult ma dispretuiesc. Nu stiu daca ei isi dau seama ca am ajuns sa-i cunosc destul de bine incat sa stiu ce gandesc despre mine si nici nu ma intereseaza. Acel zambet fals este de ajuns pentru a ma face sa trec mai departe cu zambetul pe fata. La polul opus sunt zile in care vad doar oameni urati, oameni tristi care au foarte multe griji si probleme existentiale mai mult sau mai putin fondate. Acei oameni nu imi plac. Sunt tristi prin definitie. Uneori imi vine sa ma duc la unul sau la altul si sa-i strig in fata "tristule" si sa rad de el. Stiu ca nu ar trebui sa gandesc asa dar asta merita. Poate, daca ar lua acest lucru ca pe o gluma in loc de un afront ar zambi. Macar pentru o secunda.
Nici eu nu zambesc tot timpul dar macar dimineata, cand plec de acasa cu ochelarii mei galbeni pe ochi, zambesc. Traficul nu imi sterge acel zambet de pe fata. Nici nesimtitii , nici pietonii, nici chiar nenorocitul ala care in fiecare dimineata conduce excavatorul si face o coada de doi kilometri in spatele lui. Mi-e mila de oamenii tristi. Sunt tristi si aceasta tristete ii face urati. Uratenia nu este data intotdeauna de fizionomie sau de aspectul tenului, este data de starea de rahat pe care o au oamenii.
Cand esti trist(ã) incearca sa te gandesti ca a venit vara, incearca sa te gandesti ca dupa cele opt sau zece ore de munca poti sa iesi la un suc cu niste amici sau , daca esti norocos(sau norocoasa), prieteni, sau poti pur si simplu sa te plimbi de nebun(ã) prin parc uitandu-te la nimic, gandindu-te la nimic, incearcand sa uiti de faptul ca ai un job care nu te multumeste sau ca ai colegi tristi. Gandeste-te doar la tine, la faptul ca un zambet te face mai frumos (frumoasa) .
Zambesc.
Din momentul în care mi-ai spus acel lucru nu mi-l mai pot scoate din minte. Mă întreb uneori ce anume te-a făcut să crezi acel lucru despre mine... Ştiu că nu voi afla niciodată pentru că nu te voi întreba. Sunt într-o stare aiurea şi nici măcar nu ştiu de ce. Am pierdut ceva ce nu am avut nici măcar o secundă. Oare am pierdut ? Poate am câştigat altceva.
N-am chef de nimic. Nici măcar să scriu. Nu am chef de tine, nu am chef de mine, nu am chef de nimeni şi nimic. Vreau să mă liniştesc, să trec de această perioadă ciudată şi să merg mai departe. Sunt curios dacă o să-mi găseşti celălalt blog. Ăla în care scriu, în care refulez, în care dau totul pe faţă.
Ştii care e culmea ? Aveai dreptate dar nu am putut să recunosc în acel moment. Se pare că jucăm acelaşi joc şi eşti mai bună decât mine. Recunosc şi mă retrag.
Sunt momente in care imi vine sa te sun si sa-ti strig in telefon “Du-te in pula mea!!!” , dupa care sa inchid telefonul.Sa il inchid de tot , sa nu ma mai gaseasca nimeni. Sa dispar vreo doua – trei saptamani, sa fug in munti sau la mare, sa fiu doar eu. Singur cu gandurile mele. Munca a inceput sa imi ocupe mai mult timp din viata, ajung acasa si ma gandesc la solutii pentru a doua zi, ma consum cu toate rahaturile pe care trebuie sa le inghit si nu imi convine deloc chestia asta.
Pe plan relational pot spune ca stau… bine…sau nu. Am inceput o relatie care promitea sa fie draguta dar, din cauza faptului ca am avut o pauza relativ lunga, am tendinta sa vreau mai mult. Ajung sa devin stresant si asta iar nu e ok. Am stabilit sa pastram o oarecare distanta si mie mi se pare un pic cam mare aceasta distanta.
Toate ca toate dar astazi nu sunt multumit de nimic. Vreau , din nou, mai mult. Mai mult timp, mai multi bani, mai multa ea (nu ma intelegeti gresit, la capitolul asta sunt foarte multumit de cantitate), mai multa distractie, mai multi kilometri, mai mult. Vreau mai mult de la viata mea si stiu ca daca trag tare o sa aam tot ce vreau. Pacat ca va trebui sa calc multa lume in picioare pentru a obtine tot ce vreau.
Va salut respectuos, dragi cititori, si sper sa nu fiti in calea mea cand o sa vreau ceva cu adevarat. Sper sa mergeti in aceeasi directie cu mine, cu aceeasi viteza, sau chiar cu viteza mai mare. Nu ma deranjeaza daca altcuiva ii merge mai bine decat imi merge mie, ma supara faptul ca mie inca nu imi merge cum vreau eu.
Am inceput un nou proiect. Un calendar.
Cam asa arata pagina pentru saptamana viitoare :
Voi face cate o pagina pentru fiecare saptamana…
