Adrenalina

Ziua de azi a inceput cu ceea ce americanii ar denumi "Adrenaline rush". Exceptand faptul ca a incercat unu' cu un Passat sa ma omoare, pot spune ca drumul spre birou a fost deosebit de frumos. Nu m-am mai intalnit cu vesnicul excavatorist, drumul a fost liber (pe contrasens, desigur) , pe centura s-a circulat foarte civilizat si parcarea din fata firmei era aproape goala. Credeam ca voi intarzia dar nu a fost asa. Am plecat mai tarziu de acasa si, totusi, am ajuns la timp. Am simtit cum totul se leaga, depasirile au fost facute aproape artistic, in viraje eram intotdeauna in treapta corecta si ceilalti participanti se dadeau din calea mea gandind, probabil, ca nu ar trebui sa imi lungeasca prea mult drumul spre lumea cealalta. De fapt, si eu cand vad cate un nebun ca mine ii fac loc sa ma depaseasca pentru ca, daca nu ma grabesc, nu inseamna ca nici ceilalti nu se grabesc. Ajungand in apropierea firmei la care lucrez am prins o fereastra intre doua grupuri e masini ce veneau din sensul opus si nu am atins frana pana in parcare. Totul a mers ca uns. Ziua a inceput cu o doza binemeritata de adrenalina si a continuat la fel de bine. Ma simt bine. Plec spre casa. Zambesc.

Tu ?

Oameni

Imi place foarte mult sa observ oamenii din jurul meu. Imi place si mai mult sa-i ascult in conversatiile lor cu alti oameni. Imi plac oamenii frumosi. Exista zile in care vad pe strada numai oameni frumosi. Acelea sunt zilele bune. Imi place soarele. Cu toate ca urasc lumina, soarele reuseste sa mai puna cate un zambet pe fetele oamenilor. Acei oameni devin frumosi. De obicei , zilele mele incep bine. Incep cu oameni frumosi, oameni cre zambesc. Din pacate reusesc anumiti colegi de munca sa imi strice acele zile. Si totusi, mai exista si colegi care fac acele zile suportabile. Intotdeauna sunt oamenii care imi zambesc. Unii imi zambesc pentru ca-i ajut sau pentru ca le repar calculatoarele, altii imi zambesc pentru ca ma vad, iar unii.... sunt acei oameni care zambesc fals doar ca sa nu imi dau seama cat de mult ma dispretuiesc. Nu stiu daca ei isi dau seama ca am ajuns sa-i cunosc destul de bine incat sa stiu ce gandesc despre mine si nici nu ma intereseaza. Acel zambet fals este de ajuns pentru a ma face sa trec mai departe cu zambetul pe fata. La polul opus sunt zile in care vad doar oameni urati, oameni tristi care au foarte multe griji si probleme existentiale mai mult sau mai putin fondate. Acei oameni nu imi plac. Sunt tristi prin definitie. Uneori imi vine sa ma duc la unul sau la altul si sa-i strig in fata "tristule" si sa rad de el. Stiu ca nu ar trebui sa gandesc asa dar asta merita. Poate, daca ar lua acest lucru ca pe o gluma in loc de un afront ar zambi. Macar pentru o secunda.

Nici eu nu zambesc tot timpul dar macar dimineata, cand plec de acasa cu ochelarii mei galbeni pe ochi, zambesc. Traficul nu imi sterge acel zambet de pe fata. Nici nesimtitii , nici pietonii, nici chiar nenorocitul ala care in fiecare dimineata conduce excavatorul si face o coada de doi kilometri in spatele lui. Mi-e mila de oamenii tristi. Sunt tristi si aceasta tristete ii face urati. Uratenia nu este data intotdeauna de fizionomie sau de aspectul tenului, este data de starea de rahat pe care o au oamenii.

Cand esti trist(ã) incearca sa te gandesti ca a venit vara, incearca sa te gandesti ca dupa cele opt sau zece ore de munca poti sa iesi la un suc cu niste amici sau , daca esti norocos(sau norocoasa), prieteni, sau poti pur si simplu sa te plimbi de nebun(ã) prin parc uitandu-te la nimic, gandindu-te la nimic, incearcand sa uiti de faptul ca ai un job care nu te multumeste sau ca ai colegi tristi. Gandeste-te doar la tine, la faptul ca un zambet te face mai frumos (frumoasa) .

Zambesc.

Pentru tine

Acest text l-am postat in alta parte :

Din momentul în care mi-ai spus acel lucru nu mi-l mai pot scoate din minte. Mă întreb uneori ce anume te-a făcut să crezi acel lucru despre mine... Ştiu că nu voi afla niciodată pentru că nu te voi întreba. Sunt într-o stare aiurea şi nici măcar nu ştiu de ce. Am pierdut ceva ce nu am avut nici măcar o secundă. Oare am pierdut ? Poate am câştigat altceva.

N-am chef de nimic. Nici măcar să scriu. Nu am chef de tine, nu am chef de mine, nu am chef de nimeni şi nimic. Vreau să mă liniştesc, să trec de această perioadă ciudată şi să merg mai departe. Sunt curios dacă o să-mi găseşti celălalt blog. Ăla în care scriu, în care refulez, în care dau totul pe faţă.

Ştii care e culmea ? Aveai dreptate dar nu am putut să recunosc în acel moment. Se pare că jucăm acelaşi joc şi eşti mai bună decât mine. Recunosc şi mă retrag.

Sunt curios ce o sa inteleaga din el si ce o sa-mi raspunda. Stiu sigur ca voi primi raspuns.

Momente...

Sunt momente in care imi vine sa te sun si sa-ti strig in telefon “Du-te in pula mea!!!” , dupa care sa inchid telefonul.Sa il inchid de tot , sa nu ma mai gaseasca nimeni. Sa dispar vreo doua – trei saptamani, sa fug in munti sau la mare, sa fiu doar eu. Singur cu gandurile mele. Munca a inceput sa imi ocupe mai mult timp din viata, ajung acasa si ma gandesc la solutii pentru a doua zi, ma consum cu toate rahaturile pe care trebuie sa le inghit si nu imi convine deloc chestia asta.

Pe plan relational pot spune ca stau… bine…sau nu. Am inceput o relatie care promitea sa fie draguta dar, din cauza faptului ca am avut o pauza relativ lunga, am tendinta sa vreau mai mult. Ajung sa devin stresant si asta iar nu e ok. Am stabilit sa pastram o oarecare distanta si mie mi se pare un pic cam mare aceasta distanta.

Toate ca toate dar astazi nu sunt multumit de nimic. Vreau , din nou, mai mult. Mai mult timp, mai multi bani, mai multa ea (nu ma intelegeti gresit, la capitolul asta sunt foarte multumit de cantitate), mai multa distractie, mai multi kilometri, mai mult. Vreau mai mult de la viata mea si stiu ca daca trag tare o sa aam tot ce vreau. Pacat ca va trebui sa calc multa lume in picioare pentru a obtine tot ce vreau.

 

Va salut respectuos, dragi cititori, si sper sa nu fiti in calea mea cand o sa vreau ceva cu adevarat. Sper sa mergeti in aceeasi directie cu mine, cu aceeasi viteza, sau chiar cu viteza mai mare. Nu ma deranjeaza daca altcuiva ii merge mai bine decat imi merge mie, ma supara faptul ca mie inca  nu imi merge cum vreau eu.

Cai verzi… de pus pe pereti

Am inceput un nou proiect. Un calendar.

Cam asa arata pagina pentru saptamana viitoare :

Voi face cate o pagina pentru fiecare saptamana…

Fresh start (continuare)

Ziua 2.

Dupa doua zile in care nu ne-am vazut, am reusit sa ne sincronizam si sa ne intalnim. Ne-am vazut intr-un bar care mie imi place foarte mult datorita faptului ca acolo poti sa porti o discutie civilizata fara ca muzica sau persoanele din jur sa te deranjeze. Am trasat liniile de baza ale relatiei, stabilind de comun acord o implicare minima din punct de vedere sentimental. Acesta este, in acest moment, un lucru foarte bun pentru mine. Trebuie sa fac exact lucrul la care ma pricep cel mai bine - sa ma temperez - si chestia asta imi convine foarte mult. Am intrat in aceasta relatie accidental intr-un moment in care eram ferm convins ca nu am nevoie de asa ceva si asta inseamna ca nu voi fi sufocat, macar la inceput.

A reusit in foarte scurt timp sa imi demonstreze ca este o tipa cu care am ce discuta, de la muzica la publicitate, literatura, filme, televiziune si stiri(domeniul ei). Am stat de vorba cam trei ore si as mai fi stat trei.

O experienta foarte interesanta, as putea spune chiar revigoranta. In sfarsit o tipa fara probleme existantiale, cu mai mult de doua pasiuni (stiu, la faza asta sunt rau) si cu acele pasiuni oarecum legate de ale mele. Bonus: cica stie sa faca masaj.... abia astept cu toate ca va trebui sa prestez eu inainte.

Per total as putea spune ca a fost o seara reusita, revigoranta, relaxanta si alte cuvinte d-astea care incep cu re. Astept cu nerabdare urmatoarea seara in care o sa o revad.( Pentru paragraful asta ma vor urâ toti rârâiţii...)

Fresh start

Un nou inceput de relatie. Am cunoscut-o sambata seara ,in clubul pe care il frecventez , din pura intamplare. Zic “din pura intamplare” pentru ca eu, in general, Sambata nu pera ies. Prefer Vinerea. Doar ca sambata trecuta ma plictiseam groaznic acasa si m-am hotarat sa dau o fuga p’acolo…. M-am imbracat repede si m-am urcat in masina. Pe drum ma intrebam daca am facut o alegere buna, avand in vedere ca eram destul de obosit dupa saptamana de calvar care tocmai se incheiase.

Ajungand in locul in care erau amplasati prietenii mei am observat-o pe ea. Nu reuseam sa ma uit in alta parte, eram constient ca observa ca ma uit tot timpul la ea dar asta nu conta. La un moment dat prietena comuna cu care ea venise s-a hotarat sa faca prezentarile. Eram tot un zambet, ma uitam in ochii ei si nu imi gaseam cuvintele. A mai durat un pic pana cand am inceput sa vorbim, la inceput mai timid, fraze scurte, subiecte idioate si pe urma mai relaxati. Se vedea ca se facuse o oarecare conexiune intre noi.

Minute de liniste… privirile ni se intersectau in timp ce ba unu’, ba altu’ incercau sa-i intre in gratii. Stateam pe scaunul meu din colt si priveam , la inceput zambind, uneori chiar razand, cum ea, uitandu-se la mine sau in sus pe tavan incerca sa-i ignore pe cei care ii sopteau vorbe siropoase la ureche. A fugit. S-a dus doar pana la toaleta, zicandu-mi inainte ,la ureche, “ma duc sa ma gandesc” . Oare la ce trebuia sa se gandeasca ? S-a intors in scurt timp si s-a asezat pe scaunul de langa mine… nici macar nu ne priveam… pana atunci statuse in fata mea si o puteam admira. Acum ar fi fost un pic cam ciudat sa intorc capul pentru a o privi… Cautam o solutie. Bingo! Sta aplecata, intr-o pozitie ce tradeaza durerea de spate si oboseala. Mi-am pus usor mainile pe umerii ei si am indreptat-o. A dat capul pe spate si a zambit... Am inceput sa-i masez usor spatele iar ea se unduia dupa miscarile mele. Se vedea ca ii place... In scurt timp m-am oprit. Vroiam sa vad reactia care a venit imediat: “Mai vreau” mi-a spus. Am rotit-o cu tot cu scaun in asa fel incat sa fie cu spatele la mine. Am inceput din nou sa o masez, de data asta un pic mai puternic si pe o portiune mai extinsa a spatelui, ajungand pana la baza craniului si in jos pana aproape de zona lombara. Miscarile ei imi spuneau sa nu ma opresc, ii facea placere si mie acest lucru imi dadea o senzatie de bine. M-am oprit. S-a lasat pe spate in bratele mele si m-a intrebat ” Pot sa te iau de barbat ? “ Am raspuns « De ce nu ? » A mai stat un pic in bratele mele si s-a uitat spre mine. Era momentul sa fac ceva. Daca ratam acel moment nimic nu ar fi avut sa se intample. Am sarutat-o usor pe buze, asteptand o reactie. Din nou aceasta nu a intarziat. Era a mea. Eram al ei. Ne sarutam pasional si cand nu faceam acest lucru ne zambeam. Intre sarutarile dulci si zambete nu au mai fost multe cuvinte dar nici nu mai vedeam rostul acestora.

Am apucat sa mai vorbim, dar nu despre cine-stie-ce, abia cand am dus-o acasa. Ne-am sarutat si ne-am luat la revedere.Dupa care ne-am sarutat din nou si..din nou si…s-a dat jos din masina Se incheiase o seara reusita, cel putin din punctul meu de vedere. Am urmarit-o cu privirea, in oglinda retrovizoare, in timp ce mergeam in directii opuse.

Am ajuns acasa. Am incercat sa adorm dar nu reuseam… Ma gandeam la ea, la noi, la ceea ce se intamplase, la faptul ca mie nu mi se intampla asa ceva, la tot. Am adormit pe la 7 dimineata…

 

Un nou inceput. Sper sa dureze.